Viitorul incepe azi

Viitorul incepe azi

In stoc

16.00 RON

PENTRU COMENZI DE MINIM 5 CARTI SE ACORDA DISCOUNTURI SEMNIFICATIVE, DIRECT PE FACTURA. CONTACTATI EDITURA
CITESTE CATEVA PAGINI

Obsesia omului de astăzi este succesul. Dar adevăratul succes in viaţă trebuie pregătit incă de pe băncile şcolii. Timpul trece şi fără veste, intraţi şi intr-o poveste. Aşa, fără vorbe prea multe, unul după altul (...) Luaţi-o pe poarta asta pe care scrie A fost odată ca niciodată , care ne aşteaptă desferecată (M. Sorescu - Intr-o poveste) pentru o intalnire de suflet.
Cine nu visează la o şcoală unde nu se predau doar cunoştinţe, ci se transmit stări de spirit, in care se vehiculează adevăruri despre sine, despre lume şi viaţă? Ghid şi participant activ (şi egal), generator de idei şi sentimente, profesorul diriginte (consilier) este OMUL care modelează suflete şi conştiinţe ale unor copii veniţi dintr-o lume de vise, de culoare, de joc şi suras. Insă efortul de a fi părtaş la propria devenire este obligatoriu al vostru, dragi elevi, pasiunea arde, elanul vă caracterizează, gandirea vă maturizează, iar indrăzneala vă apropie mai repede de ţel.
Intr-o lume in care trebuie să fii omniprezent, trebuie să-ţi elaborezi trasee şi strategii adecvate care să asigure pregătirea pentru viaţă. Ora de dirigenţie se doreşte un spaţiu de dezbatere, o tribună a gandirii, un laborator al educaţiei, un imbold in incercarea de a fi mai buni, de a nu cădea in mediocritate, de a inţelege valorile perene - familie, comunicare, relaţii dintre oameni, cultură şi civilizaţie. Catalogul s-a inchis şi sunteţi indemnaţi să visaţi, să descoperiţi necunoscutul din voi, labirintul vieţii, să inţelegeţi, să vă conduceţi destinul prin alegeri personale juste şi să depăşiţi zări şi etape, descoperind viaţa de dincolo de băncile şcolii.
Lucrarea de faţă işi propune să ofere cateva repere utile elevilor in propria formare, sugestii cu caracter didactic in vederea aplicării creatoare a unor concepte, ce trebuie să stea la baza unor intalniri (lecţii?!) ce dau plăcerea confruntării ideilor. Fişele de lucru, exerciţiile diverse, testele, dezbaterile solicită gandirea, imaginaţia, experienţa de viaţă, sensibilitatea, determinand efecte educativ-formative durabile. Maximele şi proverbele, comori de inţelepciune, vor contribui la lărgirea fondului etic, regland din interior calea de urmat pentru o continuă autoperfecţionare. Evaluarea ii pregăteşte pe elevi pentru a accepta provocările şi astfel lupta, mai devreme sau mai tarziu, va fi caştigată.
Avand un grad de dificultate diferit, exerciţiile pot fi alese in funcţie de nivelul clasei, de anul de studiu, de componenţa colectivului, stimuland disponibilităţile creatoare ale elevilor. Virtuţile magice ale dialogului sincer, deschis tuturor intrebărilor şi mărturisirilor, vor face din elev autorul propriei instrucţii, determinandu-l să (se) observe, să se exprime adecvat, să simtă, să reacţioneze, să lucreze in echipă, să interpreteze roluri, să se implice pe baza unei motivaţii pozitive.
Educaţia nu este posibilă fără instrucţie, dar invăţarea nu trebuie doar să ne conducă undeva, ea trebuie să ne permită să continuăm mai uşor in etapa următoare (J. Bruner), valorificand resursele personale intr-un mod creator.
Citind aceste pagini te vei descoperi: o fiinţă unică, pe care experienţa o transformă, care ia cunoştinţă de adevărul timpului său, face arcuri peste timp şi invaţă credinţa, justeţea, respectul, libertatea, adevărul, democraţia, clădind cele mai de preţ valori intr-o poveste fără sfarşit.

Review-uri: 0